Experiența de la prajitoria celor de la Kawa, din Paris.
Ce fac oamenii când merg la Paris? Oh well, se duc să vadă Turnul Eiffel, Muzeul Luvru, Catedrala Notre-Dame chiar și așa în construcție și multe alte locuri și frumuseți pe care Parisul le oferă. Eu m-am îndreptat către altă atracție de data asta și anume prăjitoria celor de la Kawa.
În boxul lunii Mai am adus cafeaua celor de la Kawa din Franța și odată cu această colaborare, am decis să le facem și o vizită și să aflăm ceva mai multe despre ei. Aceștia au fost super încântați de asta așa că am stabilit o zi ok și pentru ei și am pornit la drum.
Ne-am întâlnit cu ei Vineri, pe 8 Aprilie 2022 la prăjitoria și depozitul lor din Paris. Am ținut să menționez și depozitul pentru că am găsit o prajitorie mult mai mare decât mă așteptăm sincer. O prajitorie cu tone de cafea extraordinară, cu mai multe prăjitoare de cafea, chiar și cu linie de ambalare. Lucru care m-a impresionat încă de când am intrat. M-a întâmpinat acolo Denis, cel care se ocupă de relațiile B2B. Un om super fain cu o energie foarte bună, mare pasionat de cafea și foarte mândru de cafeaua pe care o reprezintă. Și pe bună dreptate.
Am început prin a face un tur al prajitoriei, începând cu prajitoarele celebre Loring, unde l-am întâlnit și pe Thomas, Head-Roasterul lor, un tip pragmatic, dar foarte fain și cu un aer foarte profi. Mi-a plăcut foarte mult de el și de felul în care vorbește despre cafeaua pe care o prăjește de zor acolo.
Am mers mai departe prin depozit, iar apoi am ajuns la linia de ambalare, unde cei de acolo ambalau frumos boabele de cafea proaspăt prăjite de Thomas, în acele pungi portocalii care la final ajung la noi.
Ne-am întors în camera de cupping unde am ales împreună cu Denis câteva cafele pe care să le testăm. Știind că sunt un fan al Columbiei Mandela, Denis a ținut neapărat să scoată o pungă și din aceasta.
Am mai ales o Columbia Paraiso, din una dintre fermele celebrului Diego Bermudez și încă o cafea și din Indonezia. Începând să le pregătim, a intrat și Thomas care s-a apucat în liniște să macine încă o cafea. Nu știa nimeni ce e acolo. După ce a macintat-o, a adus-o pe masă și l-a rugat pe Denis să o prepare și pe aceasta. În timp ce fiecare cafea era la preparat în câte un filtru, a intrat și Alexis, co-fondatorul Kawa. Un tip înalt, cu o energie foarte bună, simpatic dar și diplomat în același timp.
Am început să povestesc cu Alexis despre cum a fost la festivalul de cafea din Amsterdam, respectiv la cel din Londra și am căzut că acord că cel din Londra este unul dintre cele mai mari din Europa. M-am bucurat să îi povestesc despre prajitoriile pe care le avem în România. Bineînțeles că îi cunoștea foarte bine pe cei de la Meron, la fel și de Sloane de care a fost foarte bucuros să audă din nou și chiar a fost plăcut impresionat să afle că avem din ce în ce mai multe prăjitorii foarte bune, la fel și coffee shop-uri cu barista super pasionați.
Alexis s-a uitat ce cafele avem pe masă, iar in momentul in care a vazut Mandela, a zămbit și a zis sa încercăm și una prajită de cel puțin o lună. O sa ne încânte să vedem diferența. Și bineînteles că așa am și făcut.
A început să ne povestească împreună cu Thomas, despre cum cafelele trebuie lăsate să se odihnească o perioada relativ bună de timp, deoarece se schimbă foarte mult. Și deloc într-un sens rău. Mai ales cele prăjite cu Loring, unde prăjirea se face din interior. Și culmea, nu era primul care îmi spunea asta. Auzisem deja asta cu o zi înainte de la Joachim de la Substance, care prăjea tot cu Loring.
Ultima cafea încercată a fost cea adusă de Thomas, la care Denis a zâmbit de la prima înghițitură, dându-și seama ce era în ceașcă. Era vorba tot de un Paraiso de la Diego, dar una decaf de data asta. O cafea care a venit perfect, într-un moment în care nu credeam că ne mai uimește ceva atât de tare, dar….se pare că e bine să rămânem deschiși la asta.
Note foarte intense de piersici care pe mine m-au bucurat enorm și chiar am ținut să îi spui lui Thomas, ca o reacție necontrolată, că parcă cineva mi-a stors bine de tot o piersică în ceașcă. Amazing.
Un lucru pe care m-am bucurat să îl văd și pe care l-am apreciat foarte mult, a fost faptul că acolo aveau cred că undeva la 30 de cafele de la diferite prăjitorii din lume. Din US, în Europa și până în Asia. Și chiar am ținut să le spun că apreciez foarte mult că vor să înțeleagă cum prăjesc alte prăjitorii, ce packaging au, s.a.m.d. Mi-au povestit că de multe ori aleg cafele pe care le au și ei, fix pentru a vedea diferențele din prăjire.
Stand să povestim și fără să-mi dau seama, trecuseră deja mai bine de două ore de când venisem și deși era Vineri, băieții aveau multe cafele de prăjit și ambalat, așa că i-am lăsat să își facă treaba.
Dar nu am încheiat subiectul așa. M-am îndreptat către cafeneaua lor sau cum le place lor să spună “Our Coffee Boutique”. Un spațiu nu foarte mare, dar elegant. Fix cum trebuie pentru niște cafele atât de atent alese și preparate. Acolo l-am cunoscut pe Laurent, barista-ul lor. Un tip mega mega mega fain, super pasionat de cafeaua de specialitate și prepararea ei, cu care este o plăcere să stai să povestești despre cafeaua de specialitate și despre superbul Paris.
Acolo am gustat o Geisha Jason 489 preparată la Filtru V60 Origami. Un lucru care mi-a plăcut extraordinat de mult, a fost să primesc două cești diferite ca formă și l-am rugat pe Laurent să îmi povestească puțin despre ele și de ce aleg să servească așa.
Laurent îmi povestea cum forma ceștii influențează gustul și cum se dezvoltă cafeaua preparată în ceașcă. Lucru pe care îl știam de la ceștile celor de la Kruve. Lucru care sincer m-a impresionat și care mi-a dat o senzație de profesionalism în servirea unei cafele.
Am pus mai jos locația cafenelei. După părerea noastră este un must pentru iubitorii de cafea, atunci când ajung în Paris.
